Ciufi lansează campania “Schimbăm împreună”
De câte ori în ultimii 5-10 ani v-aţi întrebat de ce unele lucruri nu mai sunt aşa cum erau odată? De foarte multe ori, e sigur. Şi la fel de sigur e faptul că de multe ori aţi căutat vinovaţi şi soluţii.
Fără îndoială, indiferenţa, interesele şi recenta recesiune au afectat multe locuri şi lucruri dragi nouă printre care şi acele instituţii care au adus multora o copilărie mai frumoasă: parcurile zoologice.
Putem să condamnăm la infinit autorităţile pentru că nu se implică sau să acuzăm, în cele mai dese cazuri nefondat, administratorii. Dar poate că este cazul ca noi, oamenii de rând, să luăm atitudine.
Proiectul “Schimbăm împreună” îşi propune, exact aşa cum spune şi titlul, să schimbe ceva în această ţară. Poate că suntem prea mici să schimbăm mentalităţi sau funcţii. Dar ne-am oprit la parcurile zoologice…
Şi pentru a ne duce visul departe, avem nevoie de ajutorul vostru. Please donate!
„Nu o să-i las niciodată să omoare vreun animal”
Aceasta este declaraţia doamnei directoare a grădinii zoologice Oradea, citată de Libertatea.
Nu putem decât să ne bucurăm că încă mai există oameni preocupaţi de situaţia animalelor din grădinile zoologice din România!
Daiana Ghender, medic veterinar şi directoare a grădinii zoologice de la Oradea, a clarificat, pentru libertatea.ro, povestea celor 14 lei, care potrivit presei britanice ar fi „condamnaţi la moarte”.
Exemple de urmat: cele mai frumoase parcuri zoologice din lume
Împreună putem aduce şi grădinile zoologice de la noi la standarde europene. Alătură-te asociaţiei pentru protecţia animalelor Ciufi şi donează!
Imprevizibile si prietenoase, jucause si primitoare, cele mai cunoscute gradini zoologice din Europa reprezinta adevarate surse de imbogatire spirituala si culturala. Asemenea experiente reprezinta, intr-adevar, o modalitate excelenta de a ne petrece timpul in mod placut si totodata constructiv.
Daca atunci cand gandul va zboara la gradinile zoologice, le asociati, automat, cu imaginea animalelor triste, a caror libertate este ingradita de garduri si bare, este timpul sa va schimbati aceasta conceptie.
In zilele noastre, cele mai cunoscute gradini zoologice din Europa constituie adapostul a numeroase specii, oferindu-le un mediu extrem de primitor, identic cu cel natural. Si sa nu uitam ca cea mai mare placere a vizitatorilor o constituie faptul ca, pot intra in contact cu aceste creaturi minunate, indiferent de specie sau marime.









